Cazul Norvegia, privitul în oglindă și pădurea care nu se vede de copaci

IMG_1648Norvegia a fost pe buzele multora zilele astea. Cazul Bodnariu a fost întors pe toate fețele. Am evitat până acum să mă pronunț, pentru că tema a luat o turnură mult prea diletantă, ceea ce e în contradicție cu suferința unor copii. Dimineața asta, însă, am auzit o știre demnă de povestirile din Călătoriile lui Guliver: o comisie parlamentară românească merge la norvegieni să vadă ”ce și cum”, cu cazul celor cinci copii luați din familie. Asta e o știre care m-a surprins, pentru că nu am auzit de comisii parlamentare care să se autosesizeze pentru drama și suferința celor aproape 8.000 de copii care sunt traumatizați prin instituționalizare aici, la noi în țară. Nici de comisii parlamentare care să considere că tragedia celor aproape 800 dintre ei care au fost internați în secții de psihiatrie, decimați psihic de coșmarul traiului privat de afecțiune și de viața de familie. Nu am auzit încă de parlamentari interesați de cei peste 320.000 de copii care trăiescă în sărăcie extremă, în condiții de ev mediu în țara noastră, precum cele din poza aceasta. Fără curent electric. Fără apă. Fără încălzire în timpul iernii. Înfometați și storși de frig. Cu ochii încercănați de lipsuri crunte, cu haine rupte și, de multe ori, desculți în timpul iernii. Pe ăștia nu-i vedem. Ăștia nu sunt relevanți, pentru că sunt în țară, iar aici nu contează că se întâmplă asta. Avem vreo 4 milioane de copii. Statisticile oficiale spun că minim 55% dintre copiii din România suferă de deprivare materială severă, mai intensă decât în toate celelalte state europene. Care comisie parlamentară investighează catastrofa asta? Avem peste 350.000 de persoane care supraviețuiesc în comunități marginalizate, în ”pungi de sărăcie”, precum cele din imaginea de mai jos.

IMG_1808Cui îi pasă de ei? Cine verifică dacă au CNP, dacă au certificat de naștere, dacă au carte de identitate, dacă au văzut în viața lor un medic, sau dacă merg la școală? Care parlamentari s-au arătat scandalizați, indignați, șocați de condițiile inumane în care supraviețuiesc sute de mii de oameni, sute de mii de copii, în țara noastră? Suntem primii în Uniunea Europeană la mortalitate infantilă, cu 10 la mie, nivel dublu față de media europeană, iar peste 40% dintre decesele copiilor sub 5 ani au cauze care pot fi prevenite, dar cui îi pasă de toate astea? Astea sunt aici, sub nasul nostru, unde, nu-i așa, legea o putem face noi.

Domnilor parlamentari, de ce nu faceți comisii care să vadă cauzele acestor drame reale, derulate în timp real, în lumea noastră, în țara noastră, unde aveți mandat și unde chiar puteți schimba ceva fundamental?

Când o să scăpăm de spoiala asta penibilă, de ipocrizia asta ieftină, de falsele pretenții de apărători ai drepturilor copilului, ai drepturilor omului? Că până una-alta tolerăm cu grație copiii înfometați la margine de drum, fetițele desculțe care ne spală parbrizele, copile violate, incesturi pe bandă rulantă, mâini și picioare și maxilare ale copiilor rupte de părinți, mamele zbârcite de frig cu prunci negri de mizerie la sânul fără lapte, tații agresivi, care-și lovesc cu bestialitate nevestele și copiii sub ochii noștri, cetele de tineri care te imploră să le dai un bănuț, că altfel o iau pe coajă rău de tot ”acasă”, unde-i așteaptă ”mama” și ”tata” cu norma de bani strânși la cerșit.

Cât mai trebuie să vedem nemernicia și robotizarea care-au devenit noua normalitate, cu ”omul care e lup pentru om”, vorba lui Plaut, din Asinaria... Nu vedem pădurea de copaci. Vă scandalizați că Norvegia are reguli pe care, spre surprinderea voastră, le și respectă, bune sau rele, așa cum sunt ele. Vă sare muștarul când oameni care au acceptat o cetățenie sunt obligați să accepte și ceea ce vine la pachet: modul de comportament civic, regulile de conviețuire într-o țară, așa cum sunt ele, bune sau rele. Nu mă pronunț asupra oportunității separării celor cinci copii de părinții lor. Nici asupra modului de instrumentare a cazului Bodnariu. Sunt trist când mă gândesc la cei cinci copii, mai ales că nouă ani are cel mai mare dintre ei, dar până una-alta, tatăl a plecat acolo de zece ani și e însurat cu o norvegiancă. Sunt toți parte a unui sistem de legi, de reguli sociale, de norme civice într-un stat de drept. Un stat care e pe primele locuri la calitatea vieții.

Noi, însă, avem aici, în țara noastră, peste 8.000 de copii de până în trei ani cu malnutriție, iar peste 100 dintre ei au murit de foame! Asta oare nu stârnește discuții, grupuri parlamentare, mitinguri de protest?

Nu suntem în stare să ne privim în oglindă, dar ne legăm cu tupeu de alții. Suntem rupți în cur, dar ne uităm la scamele altora.

Mii de copii se nasc și nu sunt înregistrați la naștere, trăind la marginea societății, exploatați, deprivați de îngrijire, de servicii de sănătate de orice fel, fără educație de bază. Mulți dintre ei nici nu există oficial. Nici nu sunt încadrați, mulți dintre ei, în evidențele publice, nu au nici măcar acces la servicii de protecție socială de orice fel.

Vreți să vă mai spun? Nu v-ați plictisit încă? Avem peste 90.00 de copii cu probleme de sănătate mentală, dar numai 140 de medici pedopsihiatri activi. Adică vreo 650 de copil cu astfel de probleme la un medic specialist. Avem aproape 5.000 de tineri care ies anual din sistemul de protecție specială, cu o pernă și o pătură în mână, fără nimic pe sfânta lume, fără locuință, fără cineva, oricine, care să le ofere vreun dram de ajutor. Vedeți imaginea de mai jos? Așa arată mii de ”locuințe” în țara noastră, cu zeci de mii de copii în ele. Iarna, se încălzesc cu o sobă cu plită, cu focul în cocioabă, deschis, cu hornul fierbinte lângă ei, zăpăciți de foame și de frig.

IMG_1813Hai să dăm Norvegiei ce-i al Norvegiei. E o țară de invidiat, cu oameni deschiși și, mai ales, care ne ajută foarte mult. Granturile oferite de Norvegia României au ajutat chiar în astfel de situații. Ei nu au venit cu comisii parlamentare care să ne ia la rost, deși o puteau face de infinite ori. Au venit, în schimb, cu ceva constructiv, au învigorat mediul organizațiilor non-guvernamentale, au finanțat proiecte sociale, au pus o cărămidă acolo unde sutele noastre de parlamentari au preferat să nu arunce nici măcar o privire sictirită.

Mi-e greu să recunosc, dar suntem o țară care acceptă violența asupra copilului. Tolerăm zi de zi agresivitatea. Urlăm dintr-un obicei deja cotidian. Ne abuzăm copiii din obișnuință, prin insulte, prin jigniri și ocară, prin urlete și amenințări cu bătaia atunci când ne epuizăm puținele argumente. Nu știm să fim părinți. Ne maimuțărim, gesticulăm larg, gratuit, aproape caricatural. Și o facem cu multă convingere. Da, pentru noi proverbele care spun că ”bătaia e ruptă din rai”, că ”bătaia la copii e ca buruiana de leac”, că ”două-trei coade de topor curg din dragoste”, că ”mama unde lovește, carnea crește”, că ”e răsfățat înaintea bătăii cu câteva palme”, sau că ”mai bine o dată na, decât tot stai că ți-oi da”. Și nu am epuizat lista de proverbe românești. Cred să suntem una dintre națiile cu cele mai multe zicale și proverbe despre ”valoarea educativă” a bătăii, ceea ce spune multe despre conștiința noastră colectivă.

Hai să nu fim ipocriți. Avem atâtea drame lângă noi... Bine ar fi să mai și facem ceva, în afară de a vorbi și de a ne afla în treabă. Problema e că, atunci când e de lucrat, când e vorba de fapte, de acțiune, mulți dintre gălăgioșii ăștia dau bir cu fugiții.