Traume și abuz suferite de copii cu nevoi speciale

Declarație a Fundației Hope and Homes for Children România referitoare la situația de abuz asupra copilului cu nevoi speciale din Centrul de Plasament de Tip Familial Domnița Bălașa, a DGAS Sector 6, București Am văzut imaginile șocante cu un tânăr cu nevoi speciale legat de ușă, afară, în curtea unei case de tip familial aflate în administrarea DGAS Sector 6 București, care are tutela și întreaga responsabilitate legală asupra copiilor aflați acolo în plasament și asupra personalului angajat. Suntem indignați că astfel de abuzuri de neacceptat asupra copiilor se petrec încă în țara noastră. Traumele trăite de acești tineri sunt principala noastră preocupare acum și punem la dispoziția DGAS Sector 6 personalul nostru specializat, care îi poate sprijini în perioada următoare.

Considerăm că o anchetă de urgență ar trebui să ducă la responsabilizarea directă și fără ezitări a acelor membri de personal care au traumatizat copiii.

Este o casă de tip familial pe care organizația noastră a dezvoltat-o anul trecut în Sectorul 6 din București și a predat-o administrării DGAS Sector 6, la finalizarea proiectului. Tocmai astfel de imagini tulburătoare prin violența lor asupra copilului cu nevoi speciale justifică, în cel mai pregnant mod, urgența reformei sistemului de protecție a copilului în țara noastră, inclusiv în privința calității îngrijirii de care au parte cei mai vulnerabili dintre copii

Hope and Homes for Children România

Frați despărțiți în numele legii

Gabi are 12 ani. E un băiat cu nevoi speciale medii. Stătea în casa de tip familial Bradului, în Sighetu Marmației, încă din anul 2000. Acum câteva zile, a fost luat și mutat într-o altă casă. Pe Bradului, a fost alături de frații săi: Robert și Francisc. Ultimii zece ani și i-au petrecut împreună. Acum, au fost despărțiți: Gabi a fost mutat, iar ceilalți doi frați au rămas în casă. În tot timpul petrecut pe Bradului, Gabi a evoluat excepțional: la început, nu vorbea, iar tendințele sale autiste erau serioase. Între timp, a învățat să comunice mult mai bine, vorbește, e un copil printre ceilalți din casă, bucuros să fie cu frații săi, cu prietenii săi, cu îngrijitoarele și educatoarele care-l cunoșteau deja atât de bine și pe care și el le cunoștea la fel. Faptul că cei trei frați  sunt familie unii pentru alții, faptul că au fost împreună zece ani în aceeași casă și că aveau relații foarte bune, stabile, de lungă durată cu ceilalți copii și cu membrii de personal – nu au contat câtuși de puțin. Decizia de despărțire a fraților a fost luată de Direcția de Protecție a Copilului Maramureș, cu motivarea prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 23/2010.

Un elementar bun simț, ideea de familie și interesul superior al copilului ar trebui să fie baza deciziilor luate în privința copiilor din sistemul de stat. Nu a fost deloc așa în cazul lui Gabi și al fraților săi. Derapajul periculos care se face în această perioadă în protecția copilului e unul prin care tăierile de costuri și de personal sunt prioritare, iar interesul superior al copiilor rămâne un refren suspendat undeva, într-o zonă lipsită de relevanță.

Acte precum separarea fraților, distrugerea relațiilor de lungă durată dintre copii și membri de personal și segregarea copiilor pe criterii rigide, precum ”copii normali versus copii cu nevoi speciale” – conduc spre pierderea esenței. Iar esența protecției copilului e însuși copilul. Nu costurile, nu elementele administrative, nu felul în care e mai ușor pentru sistem. Sistemul are datoria să pună în prim-plan interesul superior al copilului. Altfel, toate documentele legale internaționale, gen Convenția ONU asupra Drepturilor Copilului, sunt niște simple hârtii. Iar doi lei și trei ordonanțe de urgență creionate pe genunchi și mitraliate prin Monitorul Oficial ajung să distrugă vieți pe capete și să sacrifice (pentru a câta oară?) ideea de copilărie.

Credeam că am înțeles principiile acestea de multă vreme: păstrarea fraților împreună; încurajarea relațiilor de lungă durată între copii și îngrijitorii lor; continuitatea formei de protecție și siguranța pe care o dă copiilor un mediu familial. Se pare că nu e deloc așa. Derapajul din zilele noastre e șocant: interesul superior al copilului pare să redevină un refren fără substanță.

Bietul Gabi. Nu pot decât să-mi imaginez coșmarul din sufletul lui.