Baia Mare, Capitală Europeană a Culturii în 2021

Locul unde te naști nu ți-l alegi, dar destinul a făcut să mă nasc în Baia Mare. În viață, însă, locul unde trăiești ți-l poți însă alege, iar alegerea mea și a familiei mele a fost tot Baia Mare, pentru că am încrederea că orașul are potențial. Aici îmi cresc copiii, sunt liniștit că eu și soția mea îi putem crește frumos aproape de familia mai largă și de prietenii noștri de-o viață. Aici e echipa mea, o echipă care face numele orașului cunoscut în toată lumea de vreo 18 ani încoace. Baia Mare are viitor, deoarece are tineri fantastici. Are oameni de calitate, care pot reinventa peisajul urban și vibrația străzilor pe care ne ducem viața de zi cu zi. Traiul aici îmi dă o stare de bine. E de ajuns să iau bicicleta, să ajung pe dealurile și pe munții care sunt la o aruncătură de băț. Pun schiurile în mașină și, în câteva minute, sunt pe o pârtie de vis. Iar dacă vreau să mă plimb cu copiii mei pe străzi, mă îndrept spre Centrul Vechi, care arată pe zi ce trece tot mai bine.

Baia Mare are autenticitate. Are trăire, intensitate, culoare și forță. Orașul acesta te face să-l iubești fără să-ți dai seama. Pentru peisajele pe care le vezi, pentru oamenii frumoși pe care-i saluți, pentru Piața Cetății, pentru felul special în care te inspiră.

Însă dintotdeauna am avut regretul că Baia Mare nu e definit prin cultură. Asta mi-a lipsit în permanență. Vreau un teatru mai bun, vreau operă în orașul meu, vreau filarmonică, vreau vibrație pe idei de literatură, de filosofie, am nevoie de respirația și de oxigenul pe care numai cultura ți le poate oferi. Iar pentru ceea ce vor băimărenii, pentru ceea ce tinerii dovedesc că apreciază - muzica, teatrul, filmul, literatura, arhitectura, etnografia, spiritul pozitiv de boemă și vibrația creatoare (sub orice formă ar fi aceasta) - titlul de Capitală Europeană a Culturii e pasul următor, esențial, pentru orașul nostru.  Cultura ne poate duce mult, mult mai departe. Șansa de a fi Capitală Europeană a Culturii în 2021 e o oportunitate extrem de rară. Suntem uniți pentru viitorul comunității noastre.

Sărbători și sărbătoriți

Când eram copil așteptam 1 iunie pentru că părinții stăteau mai mult cu mine. Mă simțeam aparte: dincolo de o jucărie, sau de un suc și o prăjitură la cofetăria din centru - mama și tata își făceau timp să vorbească cu mine, să mă întrebe despre școală, despre ce îmi mai doream. Povesteam cu ei atâta cât voiam și îi aveam alături de mine până mă săturam. De fapt, nu mă săturam niciodată, era cel mai bine atunci când îi aveam de-a stânga și de-a dreapta mea. Cumva, timpul a trecut dureros de rapid. Avem copiii noștri și, împreună cu soția mea, ne bucurăm de 1 iunie alături de ei, de Mara, Aaron, Emma și Lotti.

Pentru copiii cu care lucrăm, pentru cei săraci și foarte săraci, pentru cei înfometați și lipsiți de orice alinturi materiale, mama și tata sunt tot ce e mai scump pe lumea asta. Cred că 1 iunie nu prea există în calendarul lor. E o zi ca oricare alta. Ziua asta devine ca o paradă cu pachete, păpuși, ursuleți de pluș și dulciuri. În noroiul uscat și în praful de pe Pirită, între șobolanii și țânțarii de pe Craica, între gunoaiele și fierul vechi de pe Melodiei, vezi sute de familii și copii desculți, nemâncați, neduși la școală și netrecuți vreodată printr-un cabinet medical. Și asta numai într-un oraș... Fără apă curentă, fără electricitate, fără canalizare, fără drumuri, asfalt sau beton, între purcei, câini, cai și găini, cu colibe pe post de case și cu peleți pe post de paturi, își duc viețile sute de mii de copii.

Între timp, suntem ocupați cu strategii care mai de care, cu evaluări peste evaluări, cu planuri deconectate de realitate. Și cu birocrații nesfârșite pentru accesul la niște bani pe-atât de amărâți pe cât sunt de nenorocite comunitățile marginalizate și copiii care supraviețuiesc la limita dintre viață și moarte.