Colegii noștri din direcțiile de protecție a copilului s-au pomenit ieri cu un mail urgent, venit de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prin care li se cere să comunice până astăzi, ”dacă la nivelul instituțiilor dumneavoastră au fost primite sesizări cu privire la copiii implicați de părinți în protestele care s-au desfășurat. În caz afirmativ, vă rugăm să ne comunicați numărul acestor sesizări și demersurile efectuate”.

Rar mi-a fost dat să văd un exemplu mai cras de manipulare politică a unei autorități publice de stat. Cronicarii aveau o vorbă - ”se sparie gândul!” și într-adevăr, e cutremurător să vezi cu ce se ocupă Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, când avem spre 400.000 de copii care trăiesc în sărăcie absolută în România! Când avem peste 100.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, din disperare, din sărăcie, dar cei 100.000 de copii sunt în risc fantastic de intrare în protecție specială! Când suntem de facto fără stoc locuințe sociale, căci acei 12% din totalul locuințelor nu poate fi numit ”stoc” într-o țară membră UE, unde media e de 16%! Când avem 300.000 de oameni care supraviețuiesc în condiții de Ev Mediu, dar în comunitățile marginalizate urbane, fără acoperiș deasupra capului, adăpostiți între cartoane și scânduri, fără apă, curent, sau încălzire! Dacă o astfel de familie vine la Serviciul Public de Asistență Socială, sau la Protecția Copilului și solicită locuință, are o șansă din 40 să primească ajutor... Asta, când în țările UE are o șansă din 5!

Nu miile de membri de personal lipsă din serviciile de protecție a copilului contează. Nu sutele de mii de copii rupți de foame, degerați de frig, sau mâncați de șobolani noaptea, când dorm pe o pătură întinsă pe lutul moale din coliba de scânduri. Nu copiii care cerșesc în intersecții, punându-și viețile în pericol zi de zi. Nu sutele de mii de copii în risc major de abandon școlar, din cauza sărăciei și a lipsurilor. Nu. Aceștia nu contează, doar sunt acolo tot timpul! Au devenit atât de prezenți, încât nici nu-i mai vedem.

Contează copiii aceia din familiile cu spirit civic, copiii aceia care au cam tot ce le trebuie, pentru că au iubirea părinților și căldură acasă, bunăstare, iar părinții lor ”îndrăznesc” să-i ia cu ei într-un exercițiu de spirit civic, un exercițiu care ne-a reînvățat să fim mândri cu adevărat că suntem români! Copiii aceia, care învață să fie cetățeni implicați în comunitate, au o problemă, din perspectiva Ministerului Muncii. Pentru că, nu-i așa, ”niște cetățeni” au reclamat prezența lor la protestele pașnicecare au avut loc în ultimele două săptămâni... Cât mai putem duce în ridicol ideea însăși de protecție socială, de protecție a copilului, la modul acesta? Câtă mascaradă mai putem face, pretinzând că ne pasă de copii, când, de fapt, ne doar fix în cot că sute de copii mor literalmente de foame în România noastră?

Îi felicit pe părinții care și-au dus copiii cu ei la protestele pașnice! Pentru că-i învață de mici forța pe care o avem, fiecare dintre noi, pentru că-i dezvață de resemnare, de fatalism, de mentalitatea mioritică a ”capului plecat”! Cred că, așa, mai avem o șansă. O șansă ca, aceia care ne conduc vremelnic, să nu creadă că ne dețin cu totul și pe noi, nu doar banii statului pe care-l au în mână!