Din când în când, din păcate mult prea rar, apar oameni care, prin implicarea lor civică, te inspiră să faci și tu mai mult bine în jurul tău, în lumea ta. Aceștia au rol catalizator și galvanizează conștiințe, comunități și în cele din urmă, națiuni. Cumva, prin exemplul propriu, reușesc să ne scoată din letargie, din resemnare și fatalism, redându-ne încrederea, întâi în noi înșine și, apoi, încrederea în noi, ca popor. Oameni aceștia devin, prin acțiunile lor, adevărate simboluri. 

Pentru mine, filosoful Mihai Șora poate fi simbolul libertății.

Din când în când, din păcate mult prea des, apar oameni care te fac să crezi că trăim în România urii. Detractori, autoproclamați judecători a ceea ce ar trebui să reprezinte eticul, contorsionați între frustrări, autosuficiență și o insațiabilă poftă de a lovi. Sunt din ce în ce mai numeroși, uneori cu reale calități și cu falsa convingere că își pot asuma valori de judecată morală. Derapajele de competențe le sunt caracteristice. Iar insulta, defăimarea și jignirile otrăvite sunt ingredientele pe care le folosesc cu un tupeu distorsionat în ”virtute” polemică. 

Pentru mine, cei care aruncă cu noroi în filosoful Mihai Șora pot fi simboluri ale urii.

Vrem respectul altora, dar nu avem înainte de toate puterea să îl demonstrăm între noi. Incapabili să ne protejăm reperele de demnitate, suntem primii care aruncăm cu pietre în cei care ne dau curaj. În lipsa unor repere morale (oricum foarte puține), bruma aceasta de libertate și de simț civic ar fi în și mai mare pericol. Disoluția unui stat civilizat începe cu anihilarea reperelor sale etice. Prin atitudinea și prin ținuta sa civică, Mihai Șora este unul dintre cei foarte puțini care nu au permis să se întâmple asta și le-au dat multora puterea să lupte și să aibă speranță. Pentru că el știe cât de aproape poate fi neputința și cât e de ușor să ajungem acolo. 

Iar dacă domnia sa s-a luptat, atunci când libertatea noastră a fost încă o dată sub asediu, cred că putem și noi, cel puțin, să-i protejăm numele.