Peste 36.000 de fapte de violență în familie într-un an: viol, agresiuni sexuale, bătăi, incest, crime. Doar 4% dintre aceste fapte au fost în instanță. Una din patru crime s-au întâmplat în familie. Din aproape 900 de persoane violate, aproape 200 au fost violate în familie. Majoritatea covârșitoare a victimelor sunt femei și copii. 16.000 de cazuri de abuz asupra copilului. Numărul cazurilor e mult mai mare, dar victimele tac, de frică. Aproximativ 70% din cazurile de viol în familie nu sunt pedepsite: victimele nu au curaj să facă plângere. Și în acest context, unul din doi români consideră violul justificat în anumite condiții, conform unui studiu al Uniunii Europene privind violența de gen, din 2016: Violul este considerat ”justificat”, atunci când victima a consumat alcool sau droguri (30%), poartă haine provocatoare (25%), nu refuză în mod clar, sau nu se împotrivește fizic (22%). Suntem pe primul loc în Europa, în acest sinistru clasament, urmați de Ungaria (47%) și Bulgaria (43%). 

Și tot în acest context, aproape 3.000 de criminali, violatori și traficanți de ființe umane au fost eliberați prin recursul compensatoriu, între 2017-2019.

Da, sunt doar niște cifre seci. 

De curând, o fată de 17 ani a fost incendiată de un bărbat condamnat în trecut pentru cinci crime și eliberat înainte de termen. A beneficiat de Legea recursului compensatoriu. Fata de 17 ani a depus plângere împotriva lui pentru viol și agresiune, iar criminalul ”s-a răzbunat”. 

Oana Bîzgan spune așa: ”Suntem prima țară în Europa ca număr de victime ale traficului de persoane. În 2019 am trecut la Tier 2 watchlist (noi și Ungaria, din toată UE). Adică ne prefacem că facem „eforturi” ca țară, când toate cifrele ne arată că nu facem nimic concret. Știți ce „facem”? Și ce ne ține ca să nu fim chiar Tier 3 (ultimul nivel)? Facem strategii și planuri naționale de acțiune, fără fonduri alocate în mod specific. Soarta acestor oameni stă într-o strategie de 26 de pagini, în care sunt înșiruite câteva obiective, prin care ne propunem să „diversificăm metodele de a preveni și combate acest fenomen”. Guvernele trec, strategiile rămân. În sertar. Fără fonduri și fără acțiuni concrete. În rest, eforturile noastre de a identifica și soluționa astfel de cazuri scad, de la an la an. Nu ne concentrăm pe drepturile victimelor, ci ne preocupă drepturile infractorilor.”

Parlamentul a adoptat, în urmă cu o lună, legea prin care sunt mărite pedepsele agresorilor sexuali: cei care au violat, sau au abuzat sexual copii, nu scapă niciodată de răspunderea penală, fapta ar urma să devină imprescriptibilă. În acest context, Guvernul blochează majorarea pedepselor pentru agresorii sexuali de copii şi trimite legea la CCR: ar discrimina, nu-i așa, violatorii și pedofilii. Guvernul a sesizat Curtea Constituțională și a blocatpromulgarea legii. Sesizarea urmează să fie analizată în Curtea Constituțională a României, pe 30 septembrie. 

Azi, dacă un nenorocit obligă un minor la un act sexual,  știe că are o perspectivă de condamnare de doi ani de închisoare, și atunci când victima e sub vârsta de 13 ani. Mai mult: instanţa poate decide suspendarea executării pedepsei, iar violatorul nu face puşcărie. Mulţi agresori sexuali primesc condamnări cu suspendare și sunt trimişi apoi să muncească în folosul comunităţii. Unde? Ghiciți? La şcoli, sau în centre de plasament. Dar Guvernul combate propunerea legislativă “din perspectiva autorului infracţiunii”. Sesizarea formulată de Guvern către CCR: ”Soluţia legislativă aleasă pare arbitrară şi discriminatorie faţă de persoanele care săvârşesc infracţiunile de viol sau act sexual cu un minor” și critică imprescriptibilitatea ”din perspectiva autorului infracţiunii”.  

Alt caz, din miile de cazuri demne de filme de groază: fetiţă de 12 ani, dintr-un centru de plasament, exploatată sexual pentru câte zece bărbaţi pe zi. Nici unul dintre ei nu a fost pus sub acuzare. Anual, aproximativ 3.300 de tineri sunt scoși din protecția specială și ajunşi pe străzi. Aici, unii dintre ei devin victime ale lumii interlope, prostituţiei şi traficului de carne vie. 

Sau cazul bărbatului care și-a violat fetița de șase ani, eliberat, după ce și-a admis fapta. A primit o condamnare cu suspendare. Revine la casa victimei, a doua zi după eliberare, iar același judecător refuză arestarea preventivă. Nenorocitul şi-a abuzat în mod repetat fetiţa. 

Dar sunt mult prea multe astfel de povești reale, despre chin, violență, abuz sexual și traume ireparabile. În care copiii sunt personaje principale. Captivi în propriile lor vieți de coșmar. Pentru că așa-zisul ”stat de drept” nu vrea să discrimineze bestiile cu față umană. Violatorii. Traficanții de ființe umane. Abuzatorii sexuali. Și pentru că nu vrea să-i discrimineze, mai bine-i lasă liberi, printre noi, printre copiii noștri. Să facă în continuare ce fac ei mai bine.