Hope Concert și pătuțurile roase cu dinții de neputința copiilor

Duminica trecută a avut loc cea de-a patra ediție a Concertului nostru devenit tradițional, de la Ateneul Român. A fost încă o ediție spectaculoasă. Violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordăchescu, renumitul Dan Bittman, vocea de excepție a Paulei Seling, ansamblul de violoncele al maestrului Marin Cazacu, pianistul Andrei Licareț, Feli, cu apariția ei caldă și, ca să fie chiar o enumerare spectaculoasă, actorul Marius Manole - au făcut ca seara de 10 aprilie să rămână memorabilă pentru cei aproape 800 de oameni care au fost acolo. Primul Ministru, Dacian Cioloș și distinsa sa soție, Valerie Cioloș Villemin, ne-au onorat cu prezența. Discursul Premierului a mers la țintă: orice copil are nevoie de iubirea unei familii și, atât cât e la cârma guvernului, va face tot ce poate pentru a transpune în realitate acest adevăr fundamental. Am fost plăcut surprins să remarc mult bun-simț, smerenie, respect în interacțiunea cu cei prezenți la Ateneu, dar și prețuirea domniei sale ceea ce am făcut noi, Hope and Homes for Children, vreme de 18 ani în România. Prințesa Marina Sturdza a fost alături de noi, ca de obicei și, pentru tot ceea ce a făcut în ultimii 18 ani pentru Hope and Homes for Children, i-am acordat un Lifetime Achievement Award. Kaufland, un susținător strategic, a primit distincția Investitorul Social al Anului, iar Pro TV au fost distinși cu premiul Susținătorul Media al Anului.

Vă mărturisesc că am vrut să transmitem niște mesaje cheie prin Hope Concert 2016, și anume:

1. O viață normală înseamnă o copilărie petrecută într-o familie. Suntem pregătiți pentru viață și putem să ne aducem o contribuție în societate doar în măsura în care am avut parte de o copilărie trăită alături de părinți și de bunici, sau de oameni care să ne ofere afecțiune.
2. Sute de mii de copii sunt expuși riscului de excluziune socială și de ruperea de propria familie. Sărăcia și prea puținele modalități reale de prevenire a abandonului duc la adevărate drame personale, devenite simptomatice în toată țara. Acceptarea acestei stări de fapt generează consecințe cu un factor de propagare exponențial, materializat prin integrarea dificilă a tinerilor care părăsesc protecția specială, prin șomaj, prin lipsă de încredere în sine și, în cele din urmă, prin repetarea unui ciclu vicios al excluziunii sociale, o dată deveniți adulți. Vrem ruperea acestui ciclu al sărăciei și de asta am venit cu propuneri și cu o contribuție solidă la Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, promovat de Guvernul României. E nevoie de o plasă de siguranță pe cicluri de vârstă, de la perioada sarcinii, până la bătrânețe, pentru o oferi protecție socială într-un mod uman și țintit pe nevoile diversificate ale oamenilor care sunt, eminamente, diferiți. Sunt necesare măsuri integrate și transversale pentru familie, iar această abordare are potențialul să ducă la o viață mai bună pentru sutele de mii de familii extrem de vulnerabile din țara noastră. Sărăcia generează sărăcie. Excluziunea socială generează și mai multă excluziune socială.Lipsa afecțiunii în copilărie dă naștere izolării și inadaptării.
3. Ne încurajează faptul că România și-a asumat eradicarea instituționalizării ca formă de așa-zisă ”protecție” a copilului, până în 2022. Pentru că pereții unui orfelinat, oricât de frumos ar fi zugrăviți, nu pot înlocui îmbrățișarea părintească. Pentru că mobilierul sau televizorul nu înseamnă nimic în absența unei familii care să te iubească atunci când ești copil. Și pentru că un sistem rigid, rece și aproape militarizat nu are cum să pregătească un copil sau un tânăr pentru viața independentă. Îl poate doar traumatiza prin abuzul psihic și prin absența atașamentului esențial în dezvoltarea oricărui copil. Pentru că sistemul de protecție a copilului în țara noastră trebuie să fie axat în jurul ideii de familie și în jurul nevoilor de bază, mai ales de afecțiune și de atașament, ale copilului.
4. Prevenirea separării copilului de familie să devină principala preocupare a autorităților publice, fie că vorbim de cele de la nivel național, județean, sau local. Cel mai bun loc în care poate să se dezvolte firesc un copil e la el acasă, oriunde lucrul acesta e posibil. Credem că un program național pentru prevenirea separării copilului de familie ar avea capacitatea de coagulare și de reconfigurare a resurselor financiare deja existente în bugetul de stat, pentru că nimic nu e mai important decât mediul familial în dezvoltarea și, ulterior, în viitorul unui copil. Un asemenea program național poate genera efecte pozitive de tip ”domino”, prin creșterea ratei de incluziune socială, prin reducerea șomajului, prin speranța de viață mai ridicată a copiilor care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaționale și de sănătate specifice oricărui om. În același timp, familiile vulnerabile devin active din punct de vedere al contribuțiilor sociale, în loc să fie simpli receptori pasivi și beneficiari ai diverselor forme de prestații, alocații și beneficii sociale.
5. Realitatea ne demonstrează că lipsa locuinței e problema critică pentru comunitățile marginalizate din România. Așadar, este necesar un program național pentru locuirea socială, deoarece acesta e punctul de început pentru orice intervenție rezonabilă și realistă într-o lume decentă, precum cea în care ne dorim și noi să trăim.
6. Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială sunt una dintre cele mai vitregite categorii sociale din țara noastră. Au nevoie de sprijin concret atunci când sunt scoși din centrele de plasament, au nevoie de locuințe sociale și de sprijin pentru angajare și de o legislație dedicată, care să prevină situațiile critice de izolare și marginalizare cărora le sunt acum victime.
7. Autoritatea publică, structurile de stat, să se bazeze mai mult pe organizațiile non-guvernamentale și să le finanțeze. La ora actuală, ONG-urile sunt dezavantajate, spre exemplu, în alocările de fonduri structurale, deși sunt capabile să gândească și să implementeze proiecte de anvergură. ONG-urile furnizează multă valoare adăugată în societatea românească, iar acest lucru merită recunoscut.

Ambasadorii Marii Britanii și al Italiei

M-am bucurat să văd că Ambasadorii Marii Britanii, al Germaniei și al Italiei au fost cu noi, susținând ceea ce suntem ca organizație.

Iar azi m-am înfiorat din nou, vizitând, într-o altă țară ceea ce, până nu demult, a fost un orfelinat pentru copii între 0 și 3 ani. Am văzut pătuțurile cu lemnul și vopseaua roase de neputința și de disperarea copiilor care au trăit un coșmar pe pământ în acele spații de nici un metru:

IMG_5219

Da, știu, sunt contrastante imaginile. Dar coexistă și se susțin reciproc. Pe copiii aceștia reușim să-i scoatem dintr-o subzistență de coșmar prin oameni de bine, care ne susțin cauza.

IMG_5264 (1)

International Women's Day, for the Hungry, the Cold, the Trafficked Ones

I wonder how many women are hungry today. I know they are by the millions, with their millions of children. I have seen thousands, desperate and powerless, unable to provide for their little boys and girls. I wonder how many girls and young women are trafficked on this day. Shocked, in trauma, or going mad. They are, again, countless. Hoping for nothing. Imprisoned, wishing but to live in freedom. Or, so many of them, wishing they were dead. Indeed, today, in a world we consider to be evolved, women are sold around as mere commodities. Products. Accessories.

We can see freezing girls in the outskirts of cities, lacking a home, and desperate for a life without suffering. By the millions.

I bet that so many women and girls with disabilities and special needs have no idea whatsoever that March 8 should be a special day for them, as well. Why should they.

Girls in institutions live through nightmare on earth. Their lives are void of love, affection, or caring.

In fact, this day turned into a good opportunity for trade and marketing. We are all bleeding out flowers and little presents and love declarations. We smile and spread around kisses. These are helpful, but self-sufficient and selfish. We love ourselves, we love our wives, daughters, mothers, and friends. Yet we cope with so much pain and with a universal show of war, inequity and torture. I hope some day these women will realize March 8 is meant to be theirs, as well. I hope some day we will all truly care about them also.

Pachetul pentru combaterea sărăciei - omul, nu sistemul!

Săptămâna trecută am fost în locuința unei mame singure cu două fete micuțe, de patru și de șase ani. Nu aveau zăvor la ușa de intrare, nu aveau curent în camera în care trăiau, acolo era și o mică sobă cu care se încălzeau, dacă aveau lemne. Dar nu aveau nici lemne. Fereastra era fără sticlă, cu folii de plastic în loc de sticlă. Totuși, fetițele erau lipite de mama tânără, iar că se iubeau enorm nu trebuia să fii psiholog ca să-ți dai seama. Cum le-au ajutat colegii mei? Au reparat ușa, au pus sticlă în ferestre, au adus lemne pentru sobă, au vorbit la Electrica și le rezolvăm și electricitatea. Pe mamă o ajută să-și găsească un loc de muncă, iar fetițele merg la Centrul de Zi de dimineața până după-amiază. Și o mai ajută cu fetițele și o vecină, o tânără de 16-17 ani, de etnie romă, de un bun simț și de o decență cum rar am întâlnit. Pentru oameni ca mama aceasta cu doi copii e gândit Pachetul de Combatere a Sărăciei. Ieri, la Palatul Victoria, am văzut o echipă formată din Cristian Ghinea - Consilier de Stat pentru Afaceri Europene și Valeriu Nicolae - Consilier de Stat pentru Incluziune Socială, care au facilitat dezbaterea publică privind Pachetul Integrat de Combatere a Sărăciei. Partea frumoasă e că aveau o treime de guvern cu ei. În esență, Premierul Dacian Cioloș a vorbit despre ”umanitate”, în contextul acestui Pachet de combatere a sărăciei. Ministrul Muncii, Ana Costea, a repetat de câteva ori sintagma ”omul, nu sistemul!”.  Vice-Premierul Vasile Dâncu s-a referit la ”sărăcia ascunsă” și la faptul că, în țara noastră, ”s-au descentralizat problemele, dar nu și resursele”. Iar Aura Răducu, Ministrul Fondurilor Europene, a vorbit despre aplicarea concretă a fondurilor structurale, despre corelarea programele de finanțare, astfel încât chiar cei mai vulnerabili oameni să poată beneficia de acestea. Au fost acolo reprezentanți din societatea civilă, organizații non-guvernamentale, academicieni.

Valeriu Nicolae și-a folosit slotul de discurs proiectând un filmuleț din realitatea unui bloc ghetoizat din București. Scenele parcă erau desprinse dintr-o altă lume și să văd asta live în Guvernul României a fost memorabil. Pentru mulți dintre cei de-acolo cred că a fost ca un ciomag în moalele capului. Dar cred că i-a și trezit pe mulți, pentru că acum discutăm despre sărăcie cu subiect și predicat, cu oameni reali, cu imagini filmate din realitatea imediată. Lipsea doar mirosul sărăciei.

Cristi Ghinea a punctat pragmatic și onest, așa cum e el. E, din nou, o realitate de necombătut faptul că suntem ultimii din Uniunea Europeană la toate clasamentele de definire a sărăciei, în special la copii și în mediul rural. A prezentat cele 47 de fișe, plasa de siguranță de care va beneficia orice copil vulnerabil din țara asta și părinții săi. Viziunea e pe cicluri de viață, de la naștere până la bătrânețe. Denumite expres drept documente de lucru, fișele din Pachetul de combatere a sărăciei expun telegrafic ce se propune ca obiectiv, de unde vin banii, cine e responsabil, țintele de atins și schimbările legislative necesare pentru implementare. Toate sunt gândite în contextul Obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Schimbări de paradigmă

Printre Măsurile integrate pentru familie se regăsesc și cele care vizează locuirea socială, prevenirea separării copilului de familie, dezinstituționalizarea și tranziția către îngrijirea în comunitate și reducerea violenței domestice. În ansamblu, măsurile din plasa de siguranță, cele integrate și cele transversale asigură integrarea dintre sănătate, educație și protecție socială. Aceasta e prima schimbare de paradigmă, pentru că până acum abordările au fost, din nefericire, de tip ”siloz” sau, mai pe românește, ”fiecare cu ograda lui”, ceea ce a dus la adâncirea sărăciei și la creșterea numărului de comunități marginalizate, nu invers.

În loc de viziunea punctuală pe copil, avem acum o viziune care e despre copil și familia sa. Iar aceasta e cea de-a doua schimbare de paradigmă. Copiilor le e bine în familia lor, nu în instituții, nu în centre de plasament. Iar 97% dintre copiii plasați în protecție specială au tată sau mamă, sau familie extinsă. De cele mai multe ori, sunt rupți unii de alții din motive care țin exclusiv de sărăcie. Ei, cred că și lucrul acesta se va schimba! Sute de mii de drame individuale pot fi prevenite astfel.

Atitudinea fatalistă din sistemul de protecție a copilului, care spunea că stăm și nu facem nimic pe prevenirea abandonului, că nu avem resurse pentru asta - se modifică acum. Cea de-a treia schimbare majoră de paradigmă ține de trecerea de la reacție la proactivitate, la prevenire. Pachetul anti-sărăcie urmărește intervenția proactivă, atunci când încă se mai poate face ceva, când copilul e încă alături de părinți și inevitabilul nu s-a produs.

Sunt soluții concrete, la probleme reale. E o ieșire de sub un clopot de sticlă și e o abordare de tip ”lunetist”, prin care sunt țintite exact acele zone din care izvorăște sărăcia sub toate formele ei macabre.

Finanțare și intervenție

De aceste lucruri mai e nevoie pentru implementarea corectă a Pachetului de Combatere a Sărăciei. Revizuirea modului de alocare a resurselor financiare în sistemul de plăți și în Legea Bugetului de Stat. O reconfigurare a circuitelor financiare, care să țină cont de măsurile concrete din plasa de siguranță și de integrarea lor.

Impact demografic și natalitate

Dacă va fi implementat corect, Pachetul Anti-Sărăcie va avea consecințe majore asupra ratei natalității și, implicit, asupra situației catastrofale demografice din țara noastră. Suntem acum la un minim istoric în privința ratei natalității. Nu cred că am stat atât de rău nici după cel de-al doilea război mondial. Iar ca proiecție demografică, lipsa copiilor ne pune într-o zonă de film horror cu tente apocaliptice. Dar pentru că e departe (peste 20 de ani) ni se pare că nu ne presează subiectul. E terifiant de presant. Dacă nu avem copii astăzi, nu va avea cine să susțină plata pensiilor mâine și nu vom avea forță activă de muncă. Sună abstract, dar e cu consecințe catastrofale cât se poate de concrete...

Beneficiar pasiv - contributor activ

Ultimul impact la care mă refer azi e transformarea beneficiarului pasiv de prestații sociale, de alocații sociale, în contributor activ la bugetul de stat, prin efectul de domino al Pachetului Anti-Sărăcie. Cu alte cuvinte, un șomer de azi devine angajat mâine și, în loc să consume resursele financiare ale statului, contribuie la creșterea lor.

Felicitări echipei care a gândit aceste măsuri. Eu cred că, prin onestitatea lui, acesta e un moment istoric în recâștigarea autenticității, a justei măsuri, a modestiei și a bunului simț în actul administrativ public.

Igiena copiilor în Centrul de Zi 22 decembrie

”O poezioară atractivă, interacţiune şi exemple jucăuşe. Este reţeta perfectă pe care am folosit-o pentru a-i atrage pe copiii Centrului de Zi “22 Decembrie” la lecţiile de igienă personală, organizate în săptămâna 25-29 ianuarie.

“Zilnic, cu o periuţă, dinţii curăţă-i uşor

Că de n-o faci, ei se strică şi te dor.”

“Mâinile de-ţi sunt murdare când mănânci, Te-mbolnăveşti

Spală-te ades pe ele şi-o să-mi mulţumeşti!"

lectie de igiena

Acestea, şi multe altele, sunt versuri uşoare, pe înţelesul celor mici, pe care le-au reţinut de îndată. Ghicitori pe aceeaşi temă şi imagini din cărţi colorate au completat cu succes lecţiile, la care au participat cu interes şi bucurie toţi copiii. Astfel, am învăţat jucându-ne şi ne-am jucat învăţând.

Obiceiurile de igienă se dobândesc în timp şi este datoria noastră, a celor mari, să îi învăţăm pe cei mici cum să îşi protejeze corespunzător sănătatea. Şi nu oricum. Ci cu răbdare şi, mai ales, pe înţelesul lor.” (Sorina Moldovan, Coordonator program)

Mulțumesc, Sorina și Teri, de ceea ce faceți la centrul de zi. Spor la treabă!

Cazul Norvegia, privitul în oglindă și pădurea care nu se vede de copaci

Norvegia a fost pe buzele multora zilele astea. Cazul Bodnariu a fost întors pe toate fețele. Am evitat până acum să mă pronunț, pentru că tema a luat o turnură mult prea diletantă, ceea ce e în contradicție cu suferința unor copii. Dimineața asta, însă, am auzit o știre demnă de povestirile din Călătoriile lui Guliver: o comisie parlamentară românească merge la norvegieni să vadă ”ce și cum”, cu cazul celor cinci copii luați din familie. Asta e o știre care m-a surprins, pentru că nu am auzit de comisii parlamentare care să se autosesizeze pentru drama și suferința celor aproape 8.000 de copii care sunt traumatizați prin instituționalizare aici, la noi în țară. Nici de comisii parlamentare care să considere că tragedia celor aproape 800 dintre ei care au fost internați în secții de psihiatrie, decimați psihic de coșmarul traiului privat de afecțiune și de viața de familie. Nu am auzit încă de parlamentari interesați de cei peste 320.000 de copii care trăiescă în sărăcie extremă, în condiții de ev mediu în țara noastră, precum cele din poza aceasta. Fără curent electric. Fără apă. Fără încălzire în timpul iernii. Înfometați și storși de frig. Cu ochii încercănați de lipsuri crunte, cu haine rupte și, de multe ori, desculți în timpul iernii. Pe ăștia nu-i vedem. Ăștia nu sunt relevanți, pentru că sunt în țară, iar aici nu contează că se întâmplă asta. Avem vreo 4 milioane de copii. Statisticile oficiale spun că minim 55% dintre copiii din România suferă de deprivare materială severă, mai intensă decât în toate celelalte state europene. Care comisie parlamentară investighează catastrofa asta? Avem peste 350.000 de persoane care supraviețuiesc în comunități marginalizate, în ”pungi de sărăcie”, precum cele din imaginea de mai jos.

IMG_1808

Cui îi pasă de ei? Cine verifică dacă au CNP, dacă au certificat de naștere, dacă au carte de identitate, dacă au văzut în viața lor un medic, sau dacă merg la școală? Care parlamentari s-au arătat scandalizați, indignați, șocați de condițiile inumane în care supraviețuiesc sute de mii de oameni, sute de mii de copii, în țara noastră? Suntem primii în Uniunea Europeană la mortalitate infantilă, cu 10 la mie, nivel dublu față de media europeană, iar peste 40% dintre decesele copiilor sub 5 ani au cauze care pot fi prevenite, dar cui îi pasă de toate astea? Astea sunt aici, sub nasul nostru, unde, nu-i așa, legea o putem face noi.

Domnilor parlamentari, de ce nu faceți comisii care să vadă cauzele acestor drame reale, derulate în timp real, în lumea noastră, în țara noastră, unde aveți mandat și unde chiar puteți schimba ceva fundamental?

Când o să scăpăm de spoiala asta penibilă, de ipocrizia asta ieftină, de falsele pretenții de apărători ai drepturilor copilului, ai drepturilor omului? Că până una-alta tolerăm cu grație copiii înfometați la margine de drum, fetițele desculțe care ne spală parbrizele, copile violate, incesturi pe bandă rulantă, mâini și picioare și maxilare ale copiilor rupte de părinți, mamele zbârcite de frig cu prunci negri de mizerie la sânul fără lapte, tații agresivi, care-și lovesc cu bestialitate nevestele și copiii sub ochii noștri, cetele de tineri care te imploră să le dai un bănuț, că altfel o iau pe coajă rău de tot ”acasă”, unde-i așteaptă ”mama” și ”tata” cu norma de bani strânși la cerșit.

Cât mai trebuie să vedem nemernicia și robotizarea care-au devenit noua normalitate, cu ”omul care e lup pentru om”, vorba lui Plaut, din Asinaria... Nu vedem pădurea de copaci. Vă scandalizați că Norvegia are reguli pe care, spre surprinderea voastră, le și respectă, bune sau rele, așa cum sunt ele. Vă sare muștarul când oameni care au acceptat o cetățenie sunt obligați să accepte și ceea ce vine la pachet: modul de comportament civic, regulile de conviețuire într-o țară, așa cum sunt ele, bune sau rele. Nu mă pronunț asupra oportunității separării celor cinci copii de părinții lor. Nici asupra modului de instrumentare a cazului Bodnariu. Sunt trist când mă gândesc la cei cinci copii, mai ales că nouă ani are cel mai mare dintre ei, dar până una-alta, tatăl a plecat acolo de zece ani și e însurat cu o norvegiancă. Sunt toți parte a unui sistem de legi, de reguli sociale, de norme civice într-un stat de drept. Un stat care e pe primele locuri la calitatea vieții.

Noi, însă, avem aici, în țara noastră, peste 8.000 de copii de până în trei ani cu malnutriție, iar peste 100 dintre ei au murit de foame! Asta oare nu stârnește discuții, grupuri parlamentare, mitinguri de protest?

Nu suntem în stare să ne privim în oglindă, dar ne legăm cu tupeu de alții. Suntem rupți în cur, dar ne uităm la scamele altora.

Mii de copii se nasc și nu sunt înregistrați la naștere, trăind la marginea societății, exploatați, deprivați de îngrijire, de servicii de sănătate de orice fel, fără educație de bază. Mulți dintre ei nici nu există oficial. Nici nu sunt încadrați, mulți dintre ei, în evidențele publice, nu au nici măcar acces la servicii de protecție socială de orice fel.

Vreți să vă mai spun? Nu v-ați plictisit încă? Avem peste 90.00 de copii cu probleme de sănătate mentală, dar numai 140 de medici pedopsihiatri activi. Adică vreo 650 de copil cu astfel de probleme la un medic specialist. Avem aproape 5.000 de tineri care ies anual din sistemul de protecție specială, cu o pernă și o pătură în mână, fără nimic pe sfânta lume, fără locuință, fără cineva, oricine, care să le ofere vreun dram de ajutor. Vedeți imaginea de mai jos? Așa arată mii de ”locuințe” în țara noastră, cu zeci de mii de copii în ele. Iarna, se încălzesc cu o sobă cu plită, cu focul în cocioabă, deschis, cu hornul fierbinte lângă ei, zăpăciți de foame și de frig.

IMG_1813

Hai să dăm Norvegiei ce-i al Norvegiei. E o țară de invidiat, cu oameni deschiși și, mai ales, care ne ajută foarte mult. Granturile oferite de Norvegia României au ajutat chiar în astfel de situații. Ei nu au venit cu comisii parlamentare care să ne ia la rost, deși o puteau face de infinite ori. Au venit, în schimb, cu ceva constructiv, au învigorat mediul organizațiilor non-guvernamentale, au finanțat proiecte sociale, au pus o cărămidă acolo unde sutele noastre de parlamentari au preferat să nu arunce nici măcar o privire sictirită.

Mi-e greu să recunosc, dar suntem o țară care acceptă violența asupra copilului. Tolerăm zi de zi agresivitatea. Urlăm dintr-un obicei deja cotidian. Ne abuzăm copiii din obișnuință, prin insulte, prin jigniri și ocară, prin urlete și amenințări cu bătaia atunci când ne epuizăm puținele argumente. Nu știm să fim părinți. Ne maimuțărim, gesticulăm larg, gratuit, aproape caricatural. Și o facem cu multă convingere. Da, pentru noi proverbele care spun că ”bătaia e ruptă din rai”, că ”bătaia la copii e ca buruiana de leac”, că ”două-trei coade de topor curg din dragoste”, că ”mama unde lovește, carnea crește”, că ”e răsfățat înaintea bătăii cu câteva palme”, sau că ”mai bine o dată na, decât tot stai că ți-oi da”. Și nu am epuizat lista de proverbe românești. Cred să suntem una dintre națiile cu cele mai multe zicale și proverbe despre ”valoarea educativă” a bătăii, ceea ce spune multe despre conștiința noastră colectivă.

Hai să nu fim ipocriți. Avem atâtea drame lângă noi... Bine ar fi să mai și facem ceva, în afară de a vorbi și de a ne afla în treabă. Problema e că, atunci când e de lucrat, când e vorba de fapte, de acțiune, mulți dintre gălăgioșii ăștia dau bir cu fugiții.