How to Do What Needs to Be Done for the Most Deprived Children

This summer holiday, Claudia Costea, a teacher and trainer, organised a summer kindergarten and school activities for the children on Pirita, a marginalised community on the outskirts of Baia Mare city. Most of them Roma, and chances were they would not join in for long. Actually, a cart and horse brought to the school some 94 children altogether, with an average of 40 per day, twice a week. Ages 3 to 16, they enjoyed the tutoring, the teaching, the mentoring and the whole learning process. Some of their parents were part of it, as well. The initiative was Claudia's, the heart and sould of this special initiative. She was a Hope and Homes for Children trainer and teacher for the last 15 years. Now, she joined the Social Services in Maramures County, and managed to bring on board the Municipality Social Services, alongside the Maramures School Inspectorate. Hope and Homes for Children and Somaschi have been the two NGOs which supported this initiative from beginning to end.

All 94 children will go to school in the autumn, which is amazing. Otherwise, they would have grown up without any education whatsoever. How much this means for their social inclusion, and for a real life,  is simply beyond words.

However, such initiatives require sustained action. These 94 children need a home. A pillow to put their head on in the evening, and a bed, a proper bed, without rats roaming around and without pigs and horses sleeping with them in the same hut. They need running water, and electricity, to have a chance to study in evenings, and to wash their faces and teeth in the mornings. This requires national government and local government action. Infrastructure development, social housing and a sustained vision for social inclusion and keeping families together.

Amazing people, like Claudia Costea, extraordinary organisations, such as Hope and Homes for Children and Somaschi, or strongly committed professionals, such as those in the Social Service and Maramures School Inspectorate - need backing and context: the European Union funding and the Government programmes and public policies to give sustainability and consistency to such projects. Or, the 94 children will abandon school, conquered by pneumonia and lung diseases, or scabies, or rat bites, and their parents will have to leave them in state care as well, due to the lack of housing and a minimal decent living.

Strategia Națională a Locuirii - completări propuse de HHC România

A. Locuințele sociale - necesitate critică și argumentareA.1. Corelarea protecției sociale cu absența locuințelor sociale, pentru populația în risc de excluziune socială și abandon familial

România are cel mai mare procentaj de populație în situații de risc: 40,3%. Alți 29,4% din populație trăiește în condiții de deprivare economică severă. Un număr de 56.517 copii au intrat în atenția autorităților locale și regionale (SPAS și DGASPC) și a organizațiilor non-guvernamentale, și au nevoie urgentă să fie incluși în programe de prevenire a abandonului familial. Ei reprezintă, însă, doar vârful iceberg-ului. Cei aproximativ 8,6 milioane de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie în România nu au la dispoziție servicii customizate, diversificate conform nevoilor lor. Iar problema majoră cu care se confruntă este locuirea. Intervențiile necesare sunt lăsate în responsabilitatea autorităților locale, însă fără alocările bugetare flexibile, fără mijloacele financiare necesare realizării intervențiilor.

Un număr de aproximativ 300.000 de copii sunt în risc major de abandon și separare de familie, datorită sărăciei, a lipsei locuirii, excluși social, izolați și abuzați prin deprivare de căldură, de lumină, de apă, de hrană, de îmbrăcăminte. În fapt, o mare parte a populației supraviețuiește în sărăcie. Mai bine de o treime dintre copii din România trăiesc în sărăcie - ei fiind cel mai afectat segment al populației în acest sens, urmați imediat de tineri. Probema majoră a familiilor celor mai vulnerabile e locuirea. Un segment important de populație e expus riscului de izolare și excluziune socială, iar o multitudine de factori provoacă, sau cresc exponențial, riscurile de excluziune și de segregare.

A.2. Incluziunea socială a familiilor din zonele marginalizate

Populația afectată de sărăcie extremă locuieşte în zone marginalizate. Comasarea populaţiei marginalizate în comunităţi mari, afectate în ansamblu de aceleaşi probleme, le face să fie grupuri compacte şi izolate social. Cauza este îndeosebi anvergura şi complexitatea problematicilor sociale cu care se confruntă acest segment de populaţie, în lipsa locuințelor sociale. Locuirea în condiţii improprii şi deprivarea de locuire (locuinţe improvizate, locuinţe construite abuziv, locuinţe fără aces la utilităţi, suprapopulate, cu standard de igienă nesatisfăcător) - sunt elemente favorizante pentru expunerea la sărăcie severă, pe termen lung.

A.3. Set de măsuri și soluții care pot să ducă la rezolvarea, cel puțin parțială, a incluziunii sociale a populației din zonele marginalizate/dezavantajate:

1. Achiziția/dezvoltarea de locuințe sociale, cu monitorizarea SPAS-urilor din cadrul municipiilor, care să asiste proactiv, prin asistenți sociali plasați pe teren, familiile incluse în programul de locuințe sociale. Toate acestea să aibă loc în cadrul comunităților, unde să fie identificate problemele înainte ca acestea să devină de nerezolvat. Ca să ajungem la o transformare reală de paradigmă în incluziunea socială a celor mai defavorizate familii, serviciile sociale trebuie să fie acolo, în mijlocul lor, în mijlocul comunităților.
2. Schimbarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale, astfel încât beneficiarii principali să fie familiile și persoanele aflate în risc major de excluziune socială și segregare.
3. Evitarea ghetoizării și a reizolării familiilor din comunități excluse social; evitarea comasării acestor familii în conglomerate de blocuri sau zone dezvoltate exclusiv pentru aceștia, prin achiziția directă, de pe piața liberă, a locuințelor sociale.
4. Dezvoltarea unui sistem de asistare și sprijinire, pe principiul condiționării și responsabilizării populației beneficiare de servicii și intervenții sociale, în privința participării proactive la schimbarea, îmbunătățirea și menținerea unui stil decent de trai.
5. Constanța furnizării de servicii sociale în comunitățile marginalizate și în pericol de excluziune socială.
6. Investigarea posibilității de mutare și stabilire în locuințe din zone rurale a unor familii, sau grupuri mici de familii, provenite din populația marginalizată, acolo unde aceste familii își doresc acest lucru. Credem că există familii care și-ar dori acest lucru și mutarea ar putea contribui la rezolvarea problemei locuirii, dezvoltarea unei agriculturi de subzistență și integrarea în comunități rurale, unde se află proprietăți părăsite, la prețuri scăzute.

A.4. Sugestii de forme de sprijin, perioadele de timp al intervențiilor și bugetele acordate familiilor din comunitățile marginalizate social din România

Scopul major al acestor interventii să fie prevenirea excluziunii sociale, încurajarea incluziunii sociale și prevenirea separării copiilor de familie.

Forme de sprijin concret care pot fi acordate familiilor din comunitățile marginalizate:

• Facilitarea accesului la spații de locuit (achitarea parţială/integrală a costurilor de chirie pe perioade determinate în timp).
• Acordarea/suplimentarea unor resurse necesare pentru întreținerea, dotarea, consolidarea sau securizarea spațiului de locuit (plata unor restanțe la utilități, articole igienă, articole de mobilier, articole uz casnic, uși, lemne pentru foc, materiale de costrucție), identificate ca fiind imperios necesare.

Intervențiile oferite și perioadele de acordare a intervențiilor să fie stabilite particularizat, pentru fiecare familie în parte, în funcție de nevoile și potențialul fiecăreia. Perioadele de intervenție pot varia, de la 6 luni, până la 12 - 18 - 24 de luni, în funcție de specificul și complexitatea cazurilor. Zonele marginalizate sunt identificate ca fiind situate în 264 de orașe și în capitală[1]. Nu au o definiție clară și, tocmai din acest motiv, se pot include aici comunități sărace, marginalizate, segregate, ghettoizate, adică acele comunități care suferă, într-un fel sau altul de deprivare materială severă.

În zonele de tip ghetou există cel puțin trei probleme majore cu care se confruntă populația:

1. Teama constantă de evacuare, având în vedere statutul locuințelor (lipsa actelor de proprietate, locuințe ocupate abuziv etc)
2. Plata utilităților, efectuată cu greutate din cauza lipsei resurselor financiare constante
3. Rețele de sprijin insuficient dezvoltate (din partea comunității, sau din partea autorităților locale).

B. Propuneri de acțiuni:

1. Crearea de locuințe sociale într-un număr suficient, în fiecare dintre orașele țării. Finanțarea intervențiilor în prevenirea separării copilului de familie, care poate fi făcută, în mod concret, prin: facilitarea accesului la locuințe sociale pentru familiile aflate în situații de criză și pentru cei din comunitățile marginalizate și dezavantajate și prin forme de sprijin material direct pentru familiile cu risc social ridicat - acoperirea costurilor cu chiria/ hrana/ îmbrăcămintea/ cheltuieli curente, pentru familiile aflate în situații critice de iminență a separării de copii. Implementarea de programe comprehensive pentru prevenirea separării copilului de familie și de sprijin familial, cu prioritizarea acelor inițiative care cresc capacitatea familiilor de a genera venit, focusându-se pe angajarea în câmpul muncii și permițând, astfel, menținerea sustenabilă a copiilor în familie.
2. Finanțarea sprijinului tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială, cu precădere prin facilitarea accesului la locuințe sociale, pentru că sunt cei mai expuși la eșec de integrare socială. Anual, aproape 4.000 de tineri ies din sistemul de protecție. Acești tineri sunt viitori clienți ai formelor cumulate de prestații sociale, de ajutor social și, ulterior, produc copii care ajung, la rândul lor, să îngroașe rândurile celor din sistemul de protecție.
3. Dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale, pe o axă dedicată complementarității intervențiilor preventive, care să asigure locuințe cu destinație socială pentru grupuri vulnerabile identificate, precum: familii monoparentale, familii cu mai mult de trei copii, tineri din sistemul de protecție, copii și tineri din familii aflate în sărăcie severă.

C. Criterii și condiții în achiziția și acordarea de locuințe cu destinație socială:

• Alocarea locuințelor cu destinație socială ține cont de recomandările rezultate din diagnoza socială și evaluările individuale efectuate de profesioniștii furnizorilor de servicii sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate pe perioade determinate, după criterii mai complexe decât cele privind veniturile obținute, rezultate din evaluări ale familiei realizate de către serviciile sociale.
• Locuințele sociale să fie acordate în complementaritate cu pachetele de servicii sociale, care să întărească capacitatea familiei de a rămâne împreună.
• Locuințele sociale să fie acordate contractual, pe perioadă determinată, cu condiții clare de finalizare a formei de sprijin, pentru a evita crearea de dependență.
• Amplasamentul locuințelor să fie în comunitate, nu izolat, de preferință în alte blocuri separate, nu în același bloc. Dacă sunt făcute în același bloc, vor fi integrate social și vor primi sprijin familii provenite contexte diferite: tineri proveniți din sistem, familii de etnii diverse, familii aflate în dificultate materială, sau șomeri.
• Locuințele sociale să fie achiziționate de pe piața liberă, pentru că asta ar evita segregarea și ghetoizarea beneficiarilor de locuințe sociale.
• Serviciul social implementator să dea dovadă de capacitate de gestionare a locuințelor sociale (chirie pentru familii în situații de risc, tineri, etc. cu specificarea duratei și a rezultatelor așteptate).
• Includerea unui sistem de monitorizare a celor care primesc locuințe sociale și a progresului lor către atingerea rezultatelor estimate, pentru evitarea suprapunerilor de forme de sprijin către aceiași beneficiari.
• Crearea de locuințe sociale pentru familiile din comunități marginalizate, prin intervenții customizate în funcție de analiza familială a nevoilor, alocaţii speciale, sprijin material și financiar, programe de integrare a părinţilor în vederea includerii pe piaţa muncii.

Beneficiile de impact, indirecte, ale incluziunii sociale prin furnizarea de locuințe sociale celor mai vulnerabile familii și categorii sociale: reducerea sărăciei; copii care se dezvoltă în acord cu nevoile psihologice, sociale, educaţionale și de sănătate specifice oricărui om; venituri mai mari din taxe; criminalitate mai redusă; adaptabilitate și integrare socială; tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului și devin cu adevărat independenţi; familii vulnerabile menţinute activ din punct de vedere social, în locul transformării lor în factori de risc și în beneficiari permanenţi ai diverselor forme de prestaţii, alocaţii și beneficii sociale.

În ceea ce privește creșterea stocului de locuințe sociale, să fie prevăzute următoarele tipuri de acţiuni în Strategia Națională a Locuirii:

1. Investiţii în achiziţia/cumpărarea/construirea/închirierea de infrastructură și apartamente și locuinţe sociale pentru sprijinirea incluziunii și integrării sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie. Sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie, cu precădere prin locuinţe sociale, se justifică, ei fiind cei mai expuși la eșec de integrare socială.
2. Investiţii în locuințe sociale pentru locuitorii zonelor marginalizate, prin integrarea posibilităţilor de achiziţie/cumpărare/construire/închiriere de locuinţe sociale (apartamente, case de mici dimensiuni), pentru familiile în situaţii foarte vulnerabile și critice, care sunt de natură să ducă la separarea copiilor de familiile acestora și la diminuarea riscului de excluziune socială.

D. Integrarea Strategiei Naționale a Locuirii cu Programul Operațional Regional, Axele 8 și 9 și cu Programul Operațional Capital Uman, Axa 4, pentru incluziunea socială la nivelul comunităților defavorizate

Alocarea financiară pentru investiții privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei este disproporționată între POR Axele 8 și 9, cea din urmă fiind mult subfinanțată (acum în valoare de doar 86 MEUR). În condițiile în care una dintre cele mai pregnante nevoi privind incluziunea socială la nivelul comunităților locale din România este cea de locuire, alături de cea de educație și de ocupare a forței de muncă, devine evident faptul că 100 MEUR nu pot acoperi în mod echitabil și eficient necesitățile investiționale în infrastructură privind incluziunea socială la nivelul întregii țări în colectivitățile urbane. La un calcul simplu, dacă cele 94 de municipii din România ar beneficia de finanțare în cadrul POR Axa 9, în urma realizării de Strategii de Dezvoltare Locală, ar putea fi realizate investiții de cca. 1 MEUR/fiecare municipiu, pentru exercițiul financiar 2014-2020, o sumă total insuficientă pentru a putea pune în aplicare măsuri integrate, în condițiile unei populații de cel puțin 342.000 de oameni care supraviețuiește în comunități marginalizate urbane, alături de alți 300.000 de persoane care trăiesc în sărăcie severă și pentru care problema locuirii e critică. Astfel, creșterea de cel puțin 5 ori a sumei alocate pentru locuire socială ar putea aduce la un minim necesar alocarea oportună și necesară pentru o nevoie reală și concretă a celei mai defavorizate și mai vulnerabilizate categorii de oameni aflați în risc critic de excluziune socială.

Măsuri:

1. Corelarea POR - Axa 9 cu POCU - Axa 4.
2. Creșterea finanțării intervențiilor care privesc incluziunea socială prin tipurile de intervenții și acțiuni care țin de dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale prin POR Axa 9 (sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, în valoare de 86 MEUR) care să vizeze aplicarea a minim 3 proiecte integrate la nivelul unei comunități locale, cu aplicabilitate în zonele defavorizate. Alocarea financiara dedicata acestei axe este foarte mult subdimensionata, in conditiile in care in Romania au fost identificate, 843 zone marginalizate, în care supraviețuiesc aproximativ 342.000 de persoane doar în mediu urban, iar sumele alocate in prezent acopera doar necesarul unui numar mediu de 10 comunitati marginalizate, prin proiecte finanțabile conform surselor financiare dedicate la momentul actual. Propunem creșterea de cel puțin 5 ori a nivelului sumelor destinate implementarii DLRC și alocarea unei finantari cu destinatie speciala pentru locuinte sociale (POR Axa 9), printr-o strategie de acțiune care să răspundă nevoilor specifice ale zonelor geografice cele mai afectate de sărăcie, ale grupurilor-țintă cu cel mai mare risc de discriminare și de excluziune socială.
3. Alocarea a minim 450 MEUR, la nivelul întregii Axe 9 (recalibrată).
4. Flexibilizarea investițiilor finanțabile prin Axa 9, pentru includerea achizițiilor de imobile pentru locuire socială direct de pe piața liberă: terenuri, conversie de construcții pre-existente, reabilitări, achiziții de locuințe deja existente, eficientizări energetice, etc.
5. Prioritizarea proiectelor de intervenție în crearea de locuințe sociale, precum și intervenție concretă în sprijin material diversificat, la nivelul comunității locale, prin Strategia de Dezvoltare Locală, sau Strategia de Incluziune Socială, pentru prevenirea separării familiale și încurajarea incluziunii sociale pentru cele mai expuse categorii sociale.
6. Crearea în cadrul Axei 8 - dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale, Obiectivul Tematic 9 - promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei, (în valoare de 425 MEUR) a unei linii de finantare dedicata exclusiv locuințelor sociale; alocarea pentru Axa 8 este de 763 MEUR, din care se pot aloca doar 150 MEUR pentru locuinte sociale.

E. Concluzii

1. E necesară creșterea stocului de locuințe sociale, astfel încât să fie acoperită populația care supraviețuiește în sărăcie severă și în comunitățile marginalizate din România.
2. Se impune dezvoltarea unui Plan Național de Locuire Socială, care să poată coordona strategic implementarea acțiunilor Strategiei Naționale de Locuire, cu scopul reducerii excluziunii sociale și a segregării oamenilor care supraviețuiesc în comunități marginalizate, sau în sărăcie severă.
3. Între categoriile-țintă, care să beneficieze de locuințe sociale, să fie incluse familiile cu mai mulți copii și tinerii care ies din sistemul de protecție socială.
4. Achiziția locuințelor sociale să se facă de pe piața liberă, astfel încât să poată fi cumpărate apartamente din blocuri tipice. Această abordare ar sparge inerția segregării și a ghetoizării oamenilor care trăiesc în sărăcie severă și ar duce la incluziunea lor socială.
5. Se impune creșterea de cel puțin cinci ori a sumelor prevăzute pentru crearea de locuințe sociale, pentru că, la ora actuală, acestea sunt disproporționat de reduse comparativ cu dimensiunea fenomenului de excluziune socială și a populației care supraviețuiește în sărăcie severă în țara noastră.

Hope and Homes for Children România

[1]Atlasul zonelor urbane marginalizate din România, MDRAP, București, 2014

Family Hope on Bike - Copii și părinți pe bicicletă. Info și traseu

Sâmbătă, 11 iunie, Hope and Homes for Children împreună cu Ski & Bike Centre organizăm o experiență trăită împreună, copii și părinți, sau pur și simplu între prieteni, cu bicicleta prin oraș. Vrem să vedem orașul așa cum nu l-am văzut. Să faceți poze cu telefonul, în două locuri: la Câmpul Tineretului și la Muzeul Satului. Vrem să vedem cum arată mai multe ipostaze ale acestor locuri emblematice din oraș. Pozele le strângem și le vom posta pe pagina noastră de facebook. Traseu:

Ora 11.00. Adunarea în Centru Vechi.    

• 11.30 Pornire. Piața Millenium (plecare din față de la Millenium) - POZE
• str Șincai spre str Culturii
• din Culturii spre Bvd București
• coborâm spre Gară
• de la sensul giratoriu din Gară, o luăm dreapta spre Gold Plaza
• de la Gold Plaza în sus pe Bvd Independenței
• la Buclă, ne reconectăm cu Victoriei și urcăm pe Victoriei spre Câmpul Tineretului
• de la Câmpul Tineretului mergem spre Muzeul de Etnografie.
• de la Muzeul de Etnografie - POZE, spre Muzeul Satului - POZE. Intrăm în Muzeul Satului. Waterpoint în Muzeul Satului: apă plată, apă minerală și fructe.
• înapoi spre Piața Millenium, pe Str. Podul Viilor.
• Punct final: Piața Millenium.

Participanții vor primi diplome de participare și sticker cu Family Hope on Bike 2016. Vă așteptăm!

Sărbători și sărbătoriți

Când eram copil așteptam 1 iunie pentru că părinții stăteau mai mult cu mine. Mă simțeam aparte: dincolo de o jucărie, sau de un suc și o prăjitură la cofetăria din centru - mama și tata își făceau timp să vorbească cu mine, să mă întrebe despre școală, despre ce îmi mai doream. Povesteam cu ei atâta cât voiam și îi aveam alături de mine până mă săturam. De fapt, nu mă săturam niciodată, era cel mai bine atunci când îi aveam de-a stânga și de-a dreapta mea. Cumva, timpul a trecut dureros de rapid. Avem copiii noștri și, împreună cu soția mea, ne bucurăm de 1 iunie alături de ei, de Mara, Aaron, Emma și Lotti.

Pentru copiii cu care lucrăm, pentru cei săraci și foarte săraci, pentru cei înfometați și lipsiți de orice alinturi materiale, mama și tata sunt tot ce e mai scump pe lumea asta. Cred că 1 iunie nu prea există în calendarul lor. E o zi ca oricare alta. Ziua asta devine ca o paradă cu pachete, păpuși, ursuleți de pluș și dulciuri. În noroiul uscat și în praful de pe Pirită, între șobolanii și țânțarii de pe Craica, între gunoaiele și fierul vechi de pe Melodiei, vezi sute de familii și copii desculți, nemâncați, neduși la școală și netrecuți vreodată printr-un cabinet medical. Și asta numai într-un oraș... Fără apă curentă, fără electricitate, fără canalizare, fără drumuri, asfalt sau beton, între purcei, câini, cai și găini, cu colibe pe post de case și cu peleți pe post de paturi, își duc viețile sute de mii de copii.

Între timp, suntem ocupați cu strategii care mai de care, cu evaluări peste evaluări, cu planuri deconectate de realitate. Și cu birocrații nesfârșite pentru accesul la niște bani pe-atât de amărâți pe cât sunt de nenorocite comunitățile marginalizate și copiii care supraviețuiesc la limita dintre viață și moarte.

Autenticitatea, în epoca narcisismului colectiv. Integritate și etica în organizații

Vreausă vă reconfirm că pornirea voastră naturală de a face bine oamenilor e corectă, pentru că asta ne face bine și nouă înșine.Vreau să vă îndemn să faceți asta cât de mult în organizațiile voastre. Infuzia de serotonină, liniștirea pe care o simțim când facem bine - ne face fericiți. Toți, fiecare dintre noi, avem nevoie să fim iubiți, apreciați, încurajați, susținuți. Faceți asta cu oamenii voștri, cu cei alături de care lucrați. Veți avea oameni motivați, dacă aceștia simt că sunt parte dintr-o organizație care are valori umane, asemănătoare cu ale lor. Noi înșine suntem valoroși prin ceea ce suntem pentru cei din jurul nostru. Suntem pe atât de bogați, pe cât de mult bine aducem în lumea noastră. Ne face fericiți sentimentul că suntem utili celor din jur, prin acțiunile noastre. Emoția și fericirea pe care le resimțim sunt esențiale pentru randamentul nostru la birou, sau acasă, în familie. Știm că integritatea contează, dar nu suntem siguri ce înseamnă. În 2005, era cel mai căutat cuvânt pe dicționarul online Webster. Definită ca ”aderență fermă la un cod de valori”, formează esența excelenței în leadership, dar deseori nu e evidentă în practica de business cotidian. Credibilitatea liderilor face și desface companii. Vorbitul nu e ieftin. E cel mai valoros lucru pe care-l face un lider. Oamenii din organizații judecă instinctiv dacă managerii lor și aplică lucrurile pe care le spun. Fă ceea ce zici, nu lăsa cuvintele să rămână simple enunțuri. Puterea combină acțiunile și integritatea. O dată ce tu și cei din jur știți că trăiești în acord cu valorile pe care le exprimi și că îți respecți cuvântul, organizația ta va deveni o forță de schimbare pozitivă. Fii, așadar, conștienți de diferența dintre integritatea promisă și valoarea efectivă a integrității, pentru că trăim sub imperiul pretenției, al ”măștii” purtate deja ca o a doua natură. Aproape că nu percepem lipsa de sinceritate în care ne complacem zi de zi. Suntem obișnuiți să apreciem ”ambalaje”, să reacționăm la șocuri care au reverberații tot mai reduse și că ne desensibilizăm pe zi ce trece.

În lumea de azi, integritatea profesională și personală sunt supuse multor teste. Doi factori sunt, în special, îngrijorători: o depărtare de relațiile interumane - care duce spre alienare și detașare impersonală și tentația lăcomiei - alimentată nu doar de insecurități psihologice, dar și de o preocupare hipertrofiată față de bunăstarea proprie. ”Cultura narcisismului”, ca să folosim termenul lui Christopher Lasch din anii '70, folosit pentru a descrie societatea - e realitatea zilei de azi. Atributele narcisismului au scos la iveală cultul personalității. Profețiile lui Marshall McLuhan, precum ”satul global”, sau ”mediumul e mesajul”, sunt acum adevărate norme. Tehnologiile polimorfe, gata de luat acasă, au încurajat nu doar scurtarea dramatică a capacității de concentrare, dar și gândirea pe termen scurt, căreia îi lipsește înțelepciunea vizionară a ”privirii de ansamblu”. Trăim un pericol real de desensibilizare colectivă, pe măsură ce știrile șocante sunt urmate de reacții cinice. Sunt tot mai multe știri și povești despre modul în care companii foarte mari, sau figuri publice își pierd integritatea și cad. Curtoazia și spiritul civic, așa cum sunt ele regăsite prin bune maniere, politețe, exprimarea recunoștinței, sau acceptarea regulilor etice de business - sunt sacrificate. Prevalează pragmatismul lipsit de onestitate, sau lipsa angajamentului personal. Suntem înconjurați de grabă, de o mentalitate pompieristică, a lucrurilor făcute ”pe genunchi”, mai degrabă decât cu calm și cumpătare.

Tot mai mult, ne ascundem spaima de singurătate și angoasele printr-o viață trăită prin alții, prin reality-show-uri, sau prin pseudo-apartenența la grupuri de ”prieteni” pe Facebook, sau pe Twitter. Jucăm jocuri pe smartphone, pe IPad, vedem sistematic în fața ochilor violența, până acolo încât nu o mai recunoaștem ca violență, ci doar ca parte a unui cotidian tot mai abrutizant. Devenim imuni la durerea, la suferința altora, într-atât încât le acceptăm ca simple realități date, chiar cu pornirea intrinsecă de a ne autoproteja de ele, pe principiul ”ceea ce nu văd, nu există”. Devenim dependenți de adrenalină, de secvențe filmate sacadat, derulate într-un ritm atât de rapid, încât nici nu mai avem timp să le procesăm, să le înțelegem, darmite să le judecăm. Suntem plictisiți de realitatea cotidiană, fascinați doar de intrigă, de supranatural, de bizarul și de violența care ne intră, tot mai mult, în firescul lucrurilor de zi cu zi.

Toate aceste transformări de paradigmă societale, culturale, individuale - ne afectează un întreg sistem de valori. Seducția lăcomiei și tot mai puțin atractivele relații interumane de durată - deraiază în workoholism, în dependența de muncă și de carieră. Ambiția crudă și obsesia tot mai îngustă pentru muncă ne deprivează emoțional. Aceste simptome au efecte profunde în schimbarea de caracter, cu consecințe în alegerile de tip narcisist. Nevoia de validare externă și de recunoaștere din partea unor străini în cel mai pur sens al cuvântului (vezi obsesia like-urilor de pe Facebook) - sunt consecințe care alimentează trăsăturile narcisiste, sacrificând autenticitatea în comunicarea dintre noi. Tentațiile egocentrice din oceanul de obsesii autoreferențiale ne viciază la modul toxic existența și raportarea la ”celălalt”. Cât de mult mai contează autenticitatea, sub continua presiune a mimetismelor și a cosmetizărilor de grup, de organizații, sau de interese? Și mai ales - care e prețul pe care-l plătim, pentru toate iluziile cu care ne alungăm angoasele nespuse, dar atotprezente?

Există o directă proporționalitate între calea pe care o urmează o organizație, apetența ei pentru succes, sustenabilitatea acestui succes - și integritate. Iar capacitatea organizațională are nevoie să fie în acord cu ambițiile organizaționale. Altfel, mesajele organizaționale intră în zona ridicolului. Valorile organizaționale autentice contează mai mult decât ne putem imagina. Integritatea organizațională se construiește pe câteva principii solide: echilibru; adevăr; respect pentru promisiuni și pentru cuvântul dat; respect pentru ceilalți. O organizație care funcționează sub spiritul integrității nu viciază alte organizații în mod voit și lucrează în spiritul legii. Construirea reputației organizaționale ține foarte mult de reputația personală a celor implicați. Credibilitatea organizațională e cel mai relevant element pentru companii în ziua de azi. Reputația influențează asocierile și poziționările și e determinată de modul în care acestea conlucrează cu audiențele lor cele mai ample. Dacă ne gândim în termeni monetari la caracteristici intangibile, non-financiare, precum cultura, încrederea sau integritatea, vom vedea că acestea afectează valoarea organizației pe termen lung.

Cei din jur îți măsoară integritatea prin felul în care trăiești conform valorilor exprimate deschis și prin felul în care-ți respecți cuvântul și angajamentele. Când acțiunile îți ranforsează cuvântul, mesajul tău are forță. Într-o organizație, setați-vă maxim trei valori, și oamenii le vor ține minte. Mai multe, sunt prea multe. Integritatea înseamnă a face lucrul corect, pentru motivul potrivit și e invers proporțională cu riscul de dispariție al unei companii. Cu cât o companie supraviețuiește mai greu, cu atât poate fi mai predispusă la deraieri de la principiile de integritate. Strâns legată de valori umane și organizaționale, dincolo de orice elemente de interpretare, organizațiile care merg sunt cele în care există convergență între valorile oamenilor ei și valorile organizaționale declarate și asumate.

Așteptările nerealiste ne fac să fim nemulțumiți în viață. Nu căutați fericirea și împlinirea în lucruri mari, nici în obiecte. De obicei, le veți găsi în lucrurile mărunte din jurul vostru și sunt legate de oamenii dragi din viața voastră, sau de ceea ce vă place să faceți. Țineți cont de asta. Tristețea, angoasa, nefericirea - izvorăsc deseori din ”persona” pe care o purtăm ca o mască, încercând să ascundem cine suntem noi de fapt. Această ”mască” izvorăște din dorința de ”a da bine” în fața celorlalți. Problema e că ea ne determină, în mare parte, viitorul. O purtăm, pentru că ne e frică de eșec și vrem, inconștient, să ”dăm bine”. Ne e frică să nu fim criticați, ridiculizați, respinși. Ne e frică de schimbare, sau că-i vom dezamăgi pe cei din jur. Ne e frică, deoarece credem că nu suntem suficient de bine pregătiți, că vom fi invalidați, compătimiți. Riscul cel mai mare e că nu suntem autentici față de noi înșine și cu noi înșine. Părem prinși, captivi într-un mod de a fi, doar pentru că ascultăm, obsesiv, interpretările proprii date întâmplărilor prin care trecem. Pentru că ”masca” pe care o purtăm, nevăzută, ne afectează profund modul în care vedem lumea și ne îngustează enorm alegerile. Percepția ta e realitatea ta.

A fi om înseamnă, în mare parte, a te ascunde. Iar atunci când te prefaci, te ascunzi. De multe ori, suferința noastră, fie declarată, fie de regulă nedeclarată, își are sursa în povestea lucrurilor deja întâmplate în viețile noastre. Dar realitatea ta e distinctă de povestea ta: nu suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Suferi din cauza semnificației, a interpretării pe care o dai tu însuți acelei întâmplări. Fie vrei să ai o viață, fie vrei să ai o poveste. Un lucru e cert: te simți mult mai ușor atunci când scapi de poveste.