A New Family Type Home Now Open in Moldova. Transnistria to Give All Children a Family

In Tiraspol, Transnistria, we are close to an understanding aiming to close down institutions for children. Mr. Oleg Fedotov, First Deputy Minister in the Ministry of Labour, Ms. Anna Makovskaia, Head of State Service for Custody and Support of Families at Risk, and Ms. Anastasia Bodnarenko, Deputy Head of the Department for Abroad and International Organisations in the Ministry of Foreign Affairs - discussed with us how we will make this strategy happen over the next few weeks.

Our team in Transnistria make the best they can to reach as many families as they possibly can. We prevent child separation from their parents. We help reintegrate back home those who can leave institutions and return to their parents or grandparents.

From one year to another, the number of children in institutions in Transnistria is smaller and smaller. We will together make sure this continues until all children are back into families!

In Chisinau, Moldova, HM British Ambassador Lucy Joyce is a strong partner for us in our programmes to help the most vulnerable families. With the influence they have, the British Embassy in Chisinau is to support us get children's rights up on the agenda here.

In the Prime Minister's Office, Ms Viorelia Batrânac-Moldovan, Prime Minister's Advisor, and Ms Svetlana Mirca, Manager of the National Council for the Protection of Children's Rights, are willing to participate in integrating education, health and social protection in our topic on marginalised communities and youngsters leaving care. Most of the youngsters leaving care currently end up on the streets, without the smallest support to have a decent life. This is not an unusual situation for many European countries.

Ms Viorica Dumbrăveanu, Deputy Minister of Labour, Social Protection and Family, has been committed to this cause for many, many years. A thorough expert on social protection and macro-systemic strategies, we rely on her experience and knowledge to make sure our combined forces impact all children currently surviving in institutions in Moldova. 

I finished my visit on a particularly positive note. I visited the Family Type Home we developed for severely disabled children in Chisinau, together with our partner, Ms Rodica Terehovschi, Head of Chisinau Child Protection Department. As a result, these children are saved from the nightmare of an institution and will live in this house for the rest of their lives. Our team in Romania will come over to Chisinau, to bring the experience they have gained in working with severely disabled children in a family-based environment. I was grateful to see the members of staff and their dedication to the children whose life is changed so much for the better.

There is definitely a lot to do. There are still thousands of children surviving in institutions. There are tens of thousands more, at risk of family breakdown and extremely vulnerable. Poverty is present in Moldova and in Transnistria, as it is present everywhere I go. Those who are to suffer most from this, are the children we work with.

Both Moldova, and Transnistria, can be success stories. I believe child institutionalisation is to become a subject of history books over the next few years.

Ora Pământului - Hope & Homes for Children și Cantus Mundi

În seara asta, de la 20.30, așteptăm peste 600 de copii și părinții lor în Centrul Vechi, în Piața Millenium din Baia Mare. Vom stinge luminile, vom cânta, vom celebra pământul și resursele sale.

Poate vă întrebați de ce se alătură organizația noastră unei inițiative de tipul Ora Pământului. Hai să vă spun.

Umblăm des în pungile de sărăcie și în colibele celor mai săraci oameni. Ajungem acolo datorită copiilor lor. Ne uimește felul în care se resemnează în fața lipsurilor. Fără apă curentă, fără electricitate, fără încălzire își duc zilele, fie vară, fie iarnă. Că plouă, că ninge, că e foarte frig sau foarte cald. Pământul, uscat vara, devine o mocirlă slinoasă primăvara și toamna și apoi ca un bolovan rece iarna. Pentru mulți dintre cei cu care lucrăm noi, lumina becurilor și căldura obținută prin țevile sistemului de încălzire, precum și apa de la robinet - sunt vise pe care nici nu îndrăznesc să le aibă.

Măcar o oră, putem trăi și noi fără becuri, făr electricitate, putem sta și noi un pic afară, în vântul primăverii - mai ales că se pare că nici nu va ploua.

Când o să vă gândiți ce greu e să stai o fărâmă de timp fără curent, ce neplăcut e să stai în ploaie, sub cerul liber, în frig - gândiți-vă la sutele de mii de copii, dar și la părinții lor.

Puteam fi noi în locul lor. A fost doar o chestiune de hazard. Ne-am născut într-o familie care ia lucrurile astea de-a gata. Tare bine ar fi să nu luăm de-a gata ceea ce avem. Și să fim aici pentru cei foarte, foarte mulți, care nu au lucrurile esențiale de care noi am ajuns să ne batem joc - apa de la robinet, curentul electric, căldura din calorifere.

Țara arde și baba se piaptănă - ne mor copiii de foame, dar noi verificăm părinții care-și duc copiii la proteste pașnice

Colegii noștri din direcțiile de protecție a copilului s-au pomenit ieri cu un mail urgent, venit de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prin care li se cere să comunice până astăzi, ”dacă la nivelul instituțiilor dumneavoastră au fost primite sesizări cu privire la copiii implicați de părinți în protestele care s-au desfășurat. În caz afirmativ, vă rugăm să ne comunicați numărul acestor sesizări și demersurile efectuate”.

Rar mi-a fost dat să văd un exemplu mai cras de manipulare politică a unei autorități publice de stat. Cronicarii aveau o vorbă - ”se sparie gândul!” și într-adevăr, e cutremurător să vezi cu ce se ocupă Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, când avem spre 400.000 de copii care trăiesc în sărăcie absolută în România! Când avem peste 100.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, din disperare, din sărăcie, dar cei 100.000 de copii sunt în risc fantastic de intrare în protecție specială! Când suntem de facto fără stoc locuințe sociale, căci acei 12% din totalul locuințelor nu poate fi numit ”stoc” într-o țară membră UE, unde media e de 16%! Când avem 300.000 de oameni care supraviețuiesc în condiții de Ev Mediu, dar în comunitățile marginalizate urbane, fără acoperiș deasupra capului, adăpostiți între cartoane și scânduri, fără apă, curent, sau încălzire! Dacă o astfel de familie vine la Serviciul Public de Asistență Socială, sau la Protecția Copilului și solicită locuință, are o șansă din 40 să primească ajutor... Asta, când în țările UE are o șansă din 5!

Nu miile de membri de personal lipsă din serviciile de protecție a copilului contează. Nu sutele de mii de copii rupți de foame, degerați de frig, sau mâncați de șobolani noaptea, când dorm pe o pătură întinsă pe lutul moale din coliba de scânduri. Nu copiii care cerșesc în intersecții, punându-și viețile în pericol zi de zi. Nu sutele de mii de copii în risc major de abandon școlar, din cauza sărăciei și a lipsurilor. Nu. Aceștia nu contează, doar sunt acolo tot timpul! Au devenit atât de prezenți, încât nici nu-i mai vedem.

Contează copiii aceia din familiile cu spirit civic, copiii aceia care au cam tot ce le trebuie, pentru că au iubirea părinților și căldură acasă, bunăstare, iar părinții lor ”îndrăznesc” să-i ia cu ei într-un exercițiu de spirit civic, un exercițiu care ne-a reînvățat să fim mândri cu adevărat că suntem români! Copiii aceia, care învață să fie cetățeni implicați în comunitate, au o problemă, din perspectiva Ministerului Muncii. Pentru că, nu-i așa, ”niște cetățeni” au reclamat prezența lor la protestele pașnicecare au avut loc în ultimele două săptămâni... Cât mai putem duce în ridicol ideea însăși de protecție socială, de protecție a copilului, la modul acesta? Câtă mascaradă mai putem face, pretinzând că ne pasă de copii, când, de fapt, ne doar fix în cot că sute de copii mor literalmente de foame în România noastră?

Îi felicit pe părinții care și-au dus copiii cu ei la protestele pașnice! Pentru că-i învață de mici forța pe care o avem, fiecare dintre noi, pentru că-i dezvață de resemnare, de fatalism, de mentalitatea mioritică a ”capului plecat”! Cred că, așa, mai avem o șansă. O șansă ca, aceia care ne conduc vremelnic, să nu creadă că ne dețin cu totul și pe noi, nu doar banii statului pe care-l au în mână!

Puterea oamenilor față în față cu nepăsarea sistemului

Pe Claudia Costea o știu din anul 2001. De când a venit în Hope and Homes for Children. A lucrat la noi până la începutul anului 2016, cînd s-a angajat în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC) Maramureș și, începând de anul acesta, a trecut în Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Baia Mare. A venit în SPAS pentru că vrea să fie implicată mai mult în comunitățile marginalizate din oraș și face asta într-un mod extraordinar. Datorită ei în mare parte, peste 60 de copii de pe Pirită (una din pungile de sărăcie cruntă din Baia Mare) sunt în școală. De anul trecut, e aproape de comunitatea de oameni care trăiesc în sărăcie severă pe Pirită. Copiii ajung la școală duși cu carul de Simion, un om cu suflet, care-și zice ”țigan” cu mândrie. La cum își ajută vecinii și copiii, are și de ce să fie mândru.

Claudia Costea

În 5 ianuarie însă i-a luat foc coliba. Claudia s-a ocupat de refacerea colibei lui și scrie:

”Incet, incet locuinta lui Simion prinde contur. Saptamana viitoare va prinde si radacini. In realitatea asta care pare c-o ia razna, cativa oameni raman oameni. Asa ca, s-au adunat bani si voluntari si materiale de constructie si lucruri de umplut o casa, sau poate mai multe. - Cu incalzitu' ma descurc, iau un frigider aruncat la fier vechi si-l transform in soba! zice Simion azi. De cand lucreaza cu copiii, are program de dimineata pana pe la 6, si nu mai are cum sa-si procure existenta ca pana acum. Si-a vandut si calu'. Schimbarea asta nu i-a adus beneficii pe moment, dar cumva, crede in viitor. In momentul asta, lumea lui e mai plina de sens pentru mine, decat celelalte lumi, in care sunt nevoita sa traiesc.”

Uite cine i-a ajutat? Mihai Oncea le-a dat căsuța de lemn pe care o avea.  Loredana Mihaly a mobilizat tinerii cu care lucrează și îl pregătește  pe Simion să-și poată face cât mai bine munca sa cu copiii, Bogdan Ilutiu de la Fundația de Voluntari Somaschi adună materiale de constructie, iar Dan Lupsa s-a oferit să facă planul și să ridice locuința, împreună cu Simion și cu băieții lui.

Casa în lucru

Există un plan local pentru Pirită, cu SPAS, DGASPC, HHC, Inspectoratul Școlar Județean.

Ce fac DGASPC? SPAS? Ce fac ministerele de resort - MMFPSPV, MDRAP, MFE? De ce se sufocă în hârtii, complăcându-se într-o penurie halucinantă de lipsă de acțiune concretă? Unde au fost DGASPC și SPAS în acest mic proiect de salvare a unei familii? Cum s-au gândit ei, autoritățile responsabile de cei vulnerabili, la ”țiganul” Simion, cel care duce copiii la școală cu căruța? Cine ar duce 60 de copii la școală, dacă Simion nu ar mai putea?

Unde sunt DGASPC Maramureș și SPAS Baia Mare, atunci când e nevoie de intervenție directă și de fapte? Unde sunt ministerele astea mamut, Muncii, Dezvoltării, Fondurile Europene, atunci când oameni reali au nevoie de sprijin real? Și cât o să vă mai complaceți așa, în scuze penibile și explicații doctorale desfășurate în studii și manuale interminabile, plătite pe bani grei unor ”consultanți” pricepuți doar la bla-bla-uri?

Vă spune unde sunt. Fac mai mulți munți de hârtii. Produc mai multă maculatură. Se strofoacă să cheltuie bine banul public. Atât de bine, încât nu mai ajunge sprijinul lor la oamenii care au cea mai mare nevoie de ei, la amărâții care supraviețuiesc în sărăcie severă. Se pierde pe parcurs. Se rătăcește între birouri, între specialiști, între fel de fel de instituții. Cum se face că săracii sunt tot săraci, pungile de sărăcie sunt tot acolo unde le știam de ani și ani de zile, iar locuințele sociale sunt inexistente? Dacă vrei să vezi copiii cei mai săraci mergând la școală, te bazezi pe oamenii cu suflet mare și pe organizații non-guvernamentale.

Oameni buni, nu aici sunt gălețile cu bani! Gălețile cu bani sunt la autoritățile publice și la ministere! Oare vom apuca ziua aici când să vedem efectiv că ajung la cei foarte săraci?  Sau ne vom baza la infinit pe  Claudia, pe Loredana, pe Dan, pe Mihai, pe Bogdan și, mai ales, pe Simion?

15 Institutions with 1,600 Children in Bosnia & Herzegovina

The Federation of Bosnia & Herzegovina has a population of 3,8 million people. Of these, 1,600 children suffer the trauma of institutionalisation, from a total of 789,500 in the country. So you would say it is not a lot of children: 0.19% of the total population of under 18 year olds in the country. They have a Deinstitutionalisation Strategy, approved and formally adopted in 2014. The way it evolves depends on the ten Cantonal Governments - the main regions in the country. The so-called "Entity level" Federal Government, cooperates with the cantons. The opinion of each canton about the laws being discussed is taken into account. So, the adoption of each law takes a lot of time.

As a state official puts it: "What we see and are afraid of - is that there is a kind of progress, but it all happens really slow, nobody is in charge, or everybody is in charge, and we all have to do work on different sides to make the process come to an end, but making it faster is incredibly hard."

For the Government, the war veterans are highest on the list, and children are low on the agenda. There is a feeling of helplessness, as the social welfare system is considered an expense, rather than an investment.

There is an EU Commission here in Bosnia, but on social welfare, when talking about closing institutions, or children without parental care, the mentioning these areas get in their formal reports are in one sentence! They do not prioritise this area. 

In the administrative system, there are procedural elements, which are really important and also main blockers. Sometimes it is easier to make a new law, than a new budget line. For instance, there should be a new budget line to have foster careres paid. They are not paid here. Foster care is not even included as a job title, in the national Nomenclature of Jobs.

The cost per child placed in institutions in Bosnia & Herzegovina is around Euro 750/child/month. This is the cost paid to abuse and traumatise children in institutions. The average net salary per month is Euro 450 in Bosnia. Just think what Euro 750 could do, if provided to a family in crisis, in risk of separation, to look after its children. Why abuse children in institutions, for a lot of money, instead of ensure they are home, with the love of their parents?

With Deputy Prime Minister Vesko Drljaca

Federation Deputy Prime Minister, Mr.Vesko Drljaca, told me that special atention is paid to children without parental care. He is very proud of his colleagues, who are working really hard, and 2017, he says, is going to be a special year for the social protection: they are working on the foster care law, on the law on protection of families, on the social protection law, and the law on social services. A complex reform is going on, in an area that lacks it severely. Minister Vesko Drljaca says that, in two weeks, the federal Government will adopt the Law on Fostering.

Minister of Labour and Social Policy, Mrs. Amela Dautbegovic, of the Sarajevo Canton, says that over 90% of the children in institutions should be with their biological families. They are social orphans, they have families, but poverty is what keeps them apart. She supports the Cantonal Action Plan for Children. In the end, this should lead to supporting families stay with their children, instead of children being torn apart from their families, and traumatised by institutionalisation.

With Sarajevo Minister Amela Dautbegovic

It will take years and years, but my colleagues are here to do this. We want Bosnia & Herzegovina to become a country without institutions for children. We believe the people in this country can look after their own children in families, not institutions.