Instituționalizarea ucide. Un copil de 11 ani s-a spânzurat într-un centru de plasament

Nu e nimic nou în asta. Deznădejdea copilului de 11 ani care s-a spânzurat cu șireturile de tocul ușii trebuie să fi fost insuportabilă. Prin ce o fi trecut, prin ce coșmar o fi trăit, doar el a știut și cei ca el, cei care încă suportă traumele unei copilării lipsite de iubire și de familie.

E șocant și cumplit de trist să vezi că disperarea și neputința unor copii care cresc în instituții atinge cote la care moartea devine opțiunea lor. Pentru că băiatul acesta nu e singurul care se sinucide într-un orfelinat. Mulți au făcut-o înaintea lui și mulți o vor face de acum încolo, dacă mai tolerăm instituționalizarea drept o așa-zisă formă de ”protecție” a copilului ajuns în grija statului.

Ca să nu-și ia zilele, copiii au nevoie de o familie. Sau de un mediu cât mai apropiat de cel familial, în care să crească. Oare câți vor mai trebui să moară, ca să facem asta mai repede?